marca-trusted
eLicitatie Certificari

Cu ce se curăță mobila de bucătărie din restaurant: 6 produse profesionale recomandate

2343 Afisari

igiena-bucatarie-restaurant

Sursa foto: Freepik.com

Cuprins:

    • Cu ce se curăță mobila de bucătărie din restaurant
      • Curățarea blatului de lucru din bucătăria restaurantului
      • Curățarea mânerelor și a ușilor dulapurilor
      • Curățarea chiuvetelor
      • Curățarea zonelor de depozitare/ curățarea interioarelor dulapurilor
    • Reguli de igienă în bucătăria unui restaurant
      • Curățenia zilnică implică
      • Curățenia săptămânală implică
      • Curățenia lunară implică

Menținerea bucătăriei restaurantului curată și igienizată denotă respect pentru afacerea ta, pentru angajați dar și pentru clienți. Știm că poate fi dificil să menții standardele de igienă la cote foarte ridicate când în spațiul respectiv se perindă zilnic poate zeci de persoane, de la bucătari, ajutor de bucătar, ospătari și personalul administrativ și se gătește fără oprire. Însă tocmai pentru că este un spațiu aglomerat și acolo se prepară mâncarea, pentru evitarea îmbolnăvirii clienților și angajaților, bucătăria restaurantului tău trebuie să fie impecabilă.

În afară de întreținerea și curățarea regulată a echipamentelor de gătit există și alte zone ale bucătăriei restaurantului ce necesită o curățare zilnică, săptămânală și lunară. Ai nevoie de îndrumare? Am pregătit un articol ce te va ajuta să te organizezi mai bine când vine vorba despre curățarea bucătăriei și să folosești numai produse de curățenie profesionale și de calitate.

Cu ce se curăță mobila de bucătărie din restaurant

Există o mulțime de locuri care trebuie curățate în bucătăria unui restaurant iar unele dintre ele pot fi ignorate cu ușurință dacă nu sunt la vedere. Fix în acele zone se pot dezvolta adevărate colonii de bacterii, virusuri și microbi ce pot pune în pericol sănătatea celor din jur. Unele dintre acestea pot fi mânerele ușilor, podelele, spațiul de sub aparatură, chiuvetele, tocătoarele de carne, sistemele de ventilație și nu numai. 

Curățarea blatului de lucru din bucătăria restaurantului

Curățenia din restaurant nu trebuie să se rezume doar la suprafața de gătit, ci la întreg spațiul. Curățarea mobilei de bucătărie este un pas foarte important pentru menținerea unui spațiu igienizat. Astfel, blaturile de gătit și suprafețele mobilei pot favoriza dezvoltarea patogenilor periculoși pentru sănătate. Curățenia ar trebui să înceapă întotdeauna de sus în jos, pentru a îndepărta eficient praful și murdăria. 

Este recomandat ca blatul de bucătărie să fie curățat de mai multe ori pe zi, pentru ca alimentele să nu se contamineze cu bacterii și microbi. Scoate articolele și recipientele de depozitare de pe suprafață și șterge-le cu o lavetă din microfibră sau o cârpă moale îmbibată în dezinfectant pentru suprafețe. Atenție însă! Fiind o suprafață care intră în contact direct cu alimentele, trebuie să te asiguri că toate soluțiile de curățenie nu sunt toxice și pot fi folosite cu succes în zonele alimentare. 

Produse recomandate de IgienaPHS:

Dezinfectant suprafețe, virucid, super concentrat - Suma Bac D10 Smart Dose

dezinfectant-concentrat-suma

Detergentul dezinfectant Suma Bac este ideal pentru sanitizarea oricărui tip de suprafață din ariile de producție alimentară, distrugând microorganismele într-un singur pas. Îndepărtează cu succes și rapiditate resturile de alimente întărite, dezinfectând în același timp suprafețele. 

Produsul Suma Bac D10 Smart Doze este AVIZAT BIOCID, eliberat de către Ministerului Sănătății, Comisia Națională pentru produse Biocide.

Suma Tab D4 pastile cloramină, dezinfectant alimentar

pastile-dezinfectante

Pastilele cu cloramină Suma Tab D4 sunt potrivite pentru folosirea pe suprafețele cu contact alimentar și nu numai, produsul fiind solubil în apă și fiind un dezinfectant eficient împotriva microorganismelor. 

Curățarea mânerelor și a ușilor dulapurilor

Mânerele sunt mediul propice pentru dezvoltarea coloniilor de patogeni deoarece sunt atinse de nenumărate ori pe parcursul unei zile, atât cu mâinile curate cât și cu ele neigienizate. Acestea trebuie dezinfectate cu o soluție specială sau detergent cu apă. Pe ușile dulapurilor din bucătărie se pot scurge grăsimi, sânge de la carne, sosuri. Așadar, acestea nu numai că vor arăta neîngrijit dar vor favoriza și apariția dăunătorilor și chiar a insectelor nedorite în nicio bucătărie. Cu ce spălăm mobila de bucătărie? Cu produse profesionale de curățenie, detergenți pentru HORECA, potriviți într-un mediu în care se prepară și se prelucrează alimente. 

Produse recomandate de IgienaPHS:

Detergent pentru întreținere inox - Suma D7 

detergent-inox-bucatarii

Cum mânerele și ușile dulapurilor sunt deseori din inox într-o bucătărie profesională și nu intră în contact direct cu alimentele, Suma Inox Clasic D7 se poate folosi datorită uleiurilor speciale pe care le are în compoziția sa, protejând suprafețele, îndepărtând urmele de degete și murdăria de pe suprafețele metalice.

Detergent dezinfectant suprafețe, Cif Pro Formula, fără clătire, virucid 750 ml

detergent-cif-pro-formula

Detergentul dezinfectant suprafețe Cif Pro Formula Diversey nu are parfum dar are o eficiență mare împotriva grăsimii și a patogenilor, acționând rapid. Este potrivit pentru utilizarea în unitățile alimentare și nu numai. 

Curățarea chiuvetelor

Acestea sunt folosite pentru spălarea ingredientelor și chiar a vaselor de gătit și de servit masa. Acest lucru înseamnă că ele trebuie să fie foarte curate și, de aceea, se recomandă ca la finalul fiecărei zile să se folosească un produs dezinfectant pentru a șterge și igieniza corect chiuveta. Pentru a evita depunerile de grăsime și de calcar, se recomandă folosirea unor produse ce au puterea de a descompune depunerile neplăcute. 

Produse recomandate de IgienaPHS:

Detergent suprafețe Suma MULTI D2 Conc

detergent-suprafete-suma-multi

Suma Multi D2 este un detergent potrivit pentru curățarea suprafețelor din bucătărie, fiind slab alcalin. Acesta are în compoziția sa surfactanți anionici și neionici, ingrediente alcaline ce ajută la îndepărtarea grăsimilor dar și a resturilor de alimente întărite. Acesta este un bun degresant, lăsând suprafețele strălucitoare și curate. Se poate utiliza și pe aluminiu, fără să atace suprafața. 

Detergent degresant - Suma Break Up D3.5

detergent-degresant-suma-breakup

Suprafețele foarte murdare din bucătărie, inclusiv chiuvetele, pot fi acum curățate cu ușurință grație detergentului degresant Suma BreakUp. Poate fi utilizat pe o mulțime de suprafețe, îndepărtând cu succes grăsimile, resturile alimentare. Cu siguranță acesta candidează pentru cel mai bun degresant pentru bucătărie, datorită puterii sale mari de acțiune.

Curățarea zonelor de depozitare/ curățarea interioarelor dulapurilor

Periodic, o curățenie în interiorul dulapurilor este necesară și trebuie scoase toate alimentele, condimentele, cutiile. De îndată ce rafturile sunt libere, acestea pot fi șterse în primă fază cu o cârpă sau o lavetă pentru îndepărtarea firimiturilor și a resturilor. După aceea se recomandă pulverizarea unei soluții de curățare ce se va lăsa câteva minute să acționeze împotriva grăsimii și a murdăriei vizibile. La final se șterge totul, se lasă să se usuce rafturile la aer și se selectează alimentele care sunt în termen și bune de consum și se reorganizează lucrurile la interior. 

Reguli de igienă în bucătăria unui restaurant

Așa cum am stabilit deja, bucătăria unui restaurant trebuie menținută într-o perfectă curățenie pentru evitarea unei contaminări încrucișate a alimentelor și pentru diminuarea riscului de răspândire a bacteriilor și microbilor. Pe lângă lista cu produse de curățenie esențiale care nu trebuie să lipsească, este recomandat să existe și o bună organizare administrativă, un program clar în care se vor face anumite activități de curățenie. Unele se fac zilnic, altele săptămânal și chiar lunar.

Curățenia zilnică implică: 

      • ștergerea pereților și a faianței ori de câte ori se gătește și sare grăsimea;
      • curățarea grătarului, aragazului și a friteuzei;
      • ștergerea echipamentelor vizibil murdare, chiar dacă acestea nu au fost folosite: cuptor cu microunde, aparatul de cafea, prăjitorul de pâine și feliatorul de carne;
      • ștergerea și dezinfectarea cu detergent profesional a blatului de lucru chiar de mai multe ori pe zi;
      • spălarea ustensilelor, a vaselor în care s-a preparat mâncarea, paharele;
      • spălarea chiuvetei ori de câte ori situația o impune;
      • spălarea cârpelor, a prosoapelor și uniformelor cu detergenți de rufe profesionali;
      • curățarea frigiderelor și îndepărtarea alimentelor expirate;
      • aruncarea gunoiului;
      • măturarea și spălarea podelelor cu detergenți pentru pardoseală.

Curățenia săptămânală implică:

      • curățarea cuptoarelor în profunzime;
      • curățarea chiuvetelor și a robinetelor;
      • igienizarea în profunzime a frigiderului;
      • desfundarea chiuvetelor dacă este necesar.

Curățenia lunară implică:

      • curățarea și decalcifierea aparatului de făcut cafea;
      • curățarea mașinii de făcut gheață;
      • curățarea congelatorului;
      • curățarea pereților, a sistemelor de iluminat și a întrerupătoarelor;
      • spălarea hotelor;
      • înlocuirea capcanelor pentru dăunători.

Utilizând întotdeauna cele mai bune produse de curățenie profesionale te asiguri că bucătăria restaurantului respectă normele în vigoare, este un spațiu igienizat și dezinfectat care nu pune în pericol sănătatea clienților sau a angajaților. Dacă ai nevoie de un furnizor de încredere pentru produse de curățenie, unde poți găsi cea mai bună soluție de curățat grăsimea sau cea mai bună soluție de scos petele, te așteptăm la IgienaPHS! Îți garantăm produse de calitate superioară, care fac față celor mai înalte standarde din domeniul alimentar.


Ultima actualizare:
Etichete: igienă curățenie