Care este cel mai bun mop și cum îl alegi?
20458 Afisari
Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/impreuna-bucurie-placere-satisfac-ie-7705889/
Cuprins:
- De ce trebuie să ții cont înainte de a alege un mop
- Tipul produsului:
- Materialele din care este realizat
- Dimensiuni
- Depozitare
- Tipuri de mop și avantajele acestora
- Cel mai bun mop clasic
- Cel mai bun mop cu aburi
- Cel mai bun mop electric
- Cel mai bun mop robot
- Mopuri profesionale de la Igiena PHS pentru fiecare buzunar
- Set curățenie găleată cu mop, Vileda Easy Wring Turbo
- Mop Vermop Sprint Plus Tronic
- Mop profesional Kentucky super absorbant
- Set curățenie găleată cu mop, Vileda Easy Wring Ultramat
Curățarea podelelor este extrem de importantă în fiecare gospodărie. Și, dacă aspiratorul și chiar mătura sunt esențiale pentru colectarea mizeriei vizibile, a firimiturilor, a părului de animale și nu numai, mopul nu este nici el de neglijat, acesta având rolul de a elimina atât murdăria, petele cât și microbii și bacteriile, menținându-se astfel un spațiu igienizat și sigur pentru întreaga familie. Dar cum oare trebuie să alegem cel mai bun mop? Încercăm, pe cât posibil, să lămurim în continuare care sunt avantajele fiecărui tip de mop și să recomandăm câteva mopuri profesionale etalon ce fac parte din gama magazinului IgienaPHS. Astfel, fiind corect informat, vei face alegerile potrivite.
De ce trebuie să ții cont înainte de a alege un mop
Piața abundă de mopuri care de care mai promițătoare, de la cele tip spaghete, până la cele plate, cu aburi și robotizate. Iată câteva idei care te pot ajuta să faci achiziții corecte pentru tine:
Tipul produsului
În primul rând trebuie să alegi un produs care este potrivit pentru tipul tău de podea. Dacă la tine în casă predomină podelele de lemn sau parchet laminat atunci trebuie să te asiguri că mopul achiziționat nu zgârie suprafețele, se stoarce eficient pentru a nu umfla podeaua dar și că îți asigură igienizarea necesară. Poți opta pentru mopuri rotative, ce se storc ușor, fără să fii nevoit să intri în contact cu mopul murdar, poți alege mopuri clasice sau suporturi plate, cărora li se atașează rezerve din microfibră.
Materialele din care este realizat
Ai nevoie de un mop rezistent pe care să nu îl schimbi foarte des. De aceea, mânerul acestuia trebuie să fie robust pentru a nu se rupe iar capul mopului poate fi realizat din microfibră ce are o putere ridicată de absorbție atât a particulelor de mizerie cât și a apei sau unul cu fibre lungi, din bumbac. Avantajul acestora este că sunt lavabile, unele sunt mai rezistente în timp ca altele, dar nu trebuie să le arunci după fiecare utilizare. Astfel, economisești bani.
Dimensiuni
Suprafața pe care trebuie să o cureți est foarte mare? Atunci te-ar ajuta cel mai bine un mop plat, ce are o talpă cu dimensiuni generoase, acestea variind între 40 cm și pot ajunge până la 80 cm. Pentru o locuință nu sunt recomandate mopurile cu dimensiuni foarte mari deoarece nu sunt practice, existența covorului, a pieselor de mobilier nepermițându-ți să te desfășori așa cum ți-ai dori. Pe de altă parte, dacă vorbim despre curățarea unei podele într-un spațiu comercial, spre exemplu, atunci un mop cu dimensiunea de 80 cm este exact ce ai nevoie pentru a curăța rapid și eficient.
Depozitare
Forma și dimensiunea unui mop contează nu doar în procesul de curățenie ci și atunci când acesta trebuie depozitat. Cel mai bun mop trebuie să bifeze cele două aspecte, mai ales că nu toți dispunem de spații foarte generoase de depozitare pentru produsele de curățenie.
Tipuri de mop și avantajele acestora
Cel mai bun mop clasic
Când vorbim despre un mop clasic, ne referim la un mop manual, fie el cu forma plată, fie cu rezerva cu fibre din bumbac lungi. Pentru a alege cel mai bun mop clasic trebuie să vezi exact care ți s-ar potrivi mai bine, ținând cont de dimensiunea spațiului ce trebuie curățat, de ușurința acestuia de a fi curățat și depozitat. Avantajele unui mop clasic este că acesta este foarte ușor de manevrat, are o greutate redusă și nu ocupă mult spațiu. Prețul avantajos este un alt aspect de care trebuie să ținem cont. Mopurile din gama IgienaPHS sunt realizate din materiale durabile și pot fi utilizate împreună cu mânere ajustabile pe lungime sau mânere simple, după preferințele fiecărei persoane. Mânerul telescopic oferă o mobilitate mai ridicată, deoarece acesta poate fi ajustat după necesități și înălțimea fiecarei persoane.
Capetele mopurilor sunt lavabile, putând fi spălate la mașina de spălat rufe după fiecare utilizare. Se vor usca complet înainte de următoarea folosire.
Cel mai bun mop cu aburi
Mopul cu aburi promite o eficientizare a muncii fără utilizarea unor produse de curățenie care pot provoca alergii sau alte neplăceri. Așa cum îi spune și numele, acest tip de mop curăță podelele în profunzime și dezinfectează suprafețele cu ajutorul aburului. Este mai indicat să fie folosit pe marmură, ceramică, gresie, faianță și nu atât de mult pe podelele laminate sau din lemn deoarece, după multe folosiri, lemnul sau parchetul se pot deteriora din cauza temperaturii ridicate. Pentru a alege cel mai bun mop cu aburi este nevoie de o documentare temeinică, pentru a vedea exact care se potrivește cel mai bine din punct de vedere al raportului eficiență și preț.
Cel mai bun mop electric
Mopul electric curăță rapid podelele, este prevăzut cu perii speciale ce pot îndepărta murdăria persistentă, are o greutate redusă și are rol și de aspirator. Însă poate fi mai greu de manevrat, mai ales pe scări, din cauza cablului de alimentare, iar libertatea de mișcare poate fi mult diminuată. Cel mai bun mop electric trebuie să se plieze foarte bine pe nevoile utilizatorului, să aibă un consum redus și un preț accesibil.
Cel mai bun mop robot
Mopurile robot sunt preferate de persoanele moderne, ce doresc o întreținere a casei fără să depună mult efort. Mopurile robot sunt ușor de programat, curăță și spală în același timp. De obicei, modelele mai noi au o dimensiune redusă tocmai pentru a putea pătrunde pe sub canapea și restul pieselor de mobilier sau pe la colțuri. În funcție de dimensiunea camerelor, acesta poate finaliza o tură de curățenie sau, dacă spațiul este foarte mare, va necesita o încărcare. Pentru a putea alege cel mai bun mop robot este nevoie de o cercetare amănunțită a pieței, mai ales că acest tip de robot este în permanență updatat, apărând periodic versiuni mai noi și mai eficiente și cu consum mai redus.
Mopuri profesionale de la Igiena PHS pentru fiecare buzunar
Mopurile profesionale din gama magazinului IgienaPHS provin de la producători de referință din domeniu precum Vermop, Vileda, Esenia și nu numai. Acestea pot fi achiziționate sub formă de set sau cu accesorii separate precum găleți pentru mop, capete pentru mop, mâner simplu sau mâner telescopic.
Set curățenie găleată cu mop, Vileda Easy Wring Turbo
Setul pentru curățenie Vileda te ajută să dobândești podele curate într-un timp scurt. Acesta este compus dintr-un mop rotativ, mâner și găleată cu sistem de stoarcere. Găleata este prevăzută cu orificiu special pentru scurgerea apei iar sistemul de activare al storcătorului are la bază o pedală. Mopul este realizat din microfibră, are performanțe excelente la curățare iar fibrele roșii colectează particulele mici.
Mânerul telescopic atinge 130 cm.
Mop Vermop Sprint Plus Tronic
Acest mop este realizat din materiale de înaltă calitate, curățând murdăria în profunzime și absoarbe cu succes cantitățile mari de apă. Mopul Vermop este confecționat din trei tipuri de materiale, fiecare având un rol important în procesul de curățenie: bumbac, poliester și microfibră. Este lavabil și se atașează cu ușurință la suporturile plate.
Mop profesional Kentucky super absorbant
Fibrele lungi, realizate 65% din bumbac și 35% din poliester, și dense ale acestui mop asigură o absorbție eficientă a apei. Acesta se poate atașa la un mâner simplu sau telescopic și rezistă până la 250 spălări. Datorită fibrelor lungi, acesta curăță eficient podelele dure chiar și în spațiile înguste și la colțuri.
Set curățenie găleată cu mop, Vileda Easy Wring Ultramat
Dacă ar trebui să nominalizăm care este cel mai bun mop plat cu găleată, cu siguranță am vota Vileda Easy Wring Ultramat. Acesta este un mop premium, ce are capacitatea de a curăța perfect podelele, lăsându-le aproape uscate.
Setul este prevăzut cu o găleată ovală prevăzută cu o pedală mecanică ce activează storcătorul, ce are între 500 – 1000 rotații pe minut. Astfel, poți controla umiditatea mopului. Întregul set este realizat din materiale de calitate superioară, are o greutate redusă, este practic și ușor de folosit. Mopul nu lasă urme și este ușor de curățat.
Ultima actualizare:
In aceeasi categorie
- Sfaturi pentru curățenia generală la domiciliu cu produse profesionale
- Detergent lichid vs. detergent pudră în industria HORECA: Ce să alegi?
- De ce să alegi un aspirator cu filtru HEPA? Avantaje și recomandari
- Dozatoare pentru cosmetice hoteliere: Soluția inteligentă pentru reducerea plasticului în hoteluri
- 5 erori comune în gestionarea deșeurilor la locul de muncă și cum să le eviți
Articole similare
- Produse profesionale pentru amenajarea și întreținerea unei clădiri de birouri
- De ce echipamente ai nevoie pentru a-ți deschide o firmă de curățenie
- Covoare dezinfectante pentru o igienă corespunzătoare la locul de muncă
- Ghid pentru deschiderea unui restaurant: De ce autorizații ai nevoie și pași de urmat
- Cum să începi o afacere de curățare a geamurilor: Etape, reguli și consumabile necesare